O căprioară împuşcată şi altele două vii, descoperite în maşina unui bărbat, la frontiera cu Moldova

Un şofer, care transporta într-un automobil trei căprioare, a fost oprit în localitatea Ungheni, din judeţul Iaşi, de către poliţiştii de frontieră. În vehicul era şi un pasager

În urma verificărilor, pe bancheta din spate a maşinii a fost găsită o căprioară care avea trei plăgi prin împuşcare şi o armă de vânătoare, iar în bena acoperită a autovehiculului alte două căprioare vii.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că arma de vânătoare şi căprioarele aparţin pasagerului autovehiculului, un cetăţean român, în vârstă de 49 de ani. Pentru a-şi justifica acţiunile, bărbatul a prezentat trei autorizaţii de vânătoare emise pe numele altor persoane.

Bărbatului i-a fost întocmit un proces penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "braconaj", iar arma de vânătoare şi cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cele trei exemplare de căprior au fost predate către AVPS Iaşi.

loading...

Lasă un comentariu