O cantină socială din Germania revine asupra deciziei de a nu mai primi străini, în urma valului de critici

O cantină socială din Essen, oraş în vestul Germaniei, a renunţat la decizia de a nu mai primi decât cetăţeni germani printre noii beneficiari de ajutoare, după ce această hotărâre controversată a aruncat-o în dezbaterea naţională cu privire la migraţie, scrie agerpres.ro.

Măsura va intra în vigoare miercuri după-amiază, a declarat marţi preşedintele Essener Tafel, Joerg Sartor, după o întâlnire a conducerii asociaţiei.

Toate cele 11 filiale au fost informate despre decizie, a precizat el.

Essener Tafel a încetat la 10 ianuarie să mai accepte cereri de ajutoare de hrană din partea persoanelor de altă cetăţenie decât cea germană, explicând că mulţi clienţi germani, în speciale vârstnici şi mame singure, s-au plâns de comportamentul străinilor la cozile de aşteptare.

Această restricţie a fost adusă în atenţia opiniei publice de-abia în februarie, declanşând critici, inclusiv din partea cancelarului Angela Merkel, împotriva asociaţiei, acuzată de xenofobie.

Asociaţia a explicat atunci că numărul străinilor în nevoie a crescut foarte mult, aceştia ajungând să reprezinte 75% dintre beneficiarii ajutoarelor şi fiind de aceea necesară o reechilibrare.

În urma valului de critici, Essen Tafel a participat pe 9 martie la o masă rotundă, împreună cu agenţii de asistenţă socială şi organizaţii de ajutorare a refugiaţilor, la care s-a decis că, dacă vor mai apărea blocaje, asociaţia va ajuta cu prioritate părinţii singuri, familiile cu copii şi pensionari, indiferent de naţionalitate.

Într-un interviu acordat postului RTL la sfârşitul lunii februarie, cancelarul Merkel declara că 'nu ar trebui făcute astfel de împărţiri pe categorii'. Ea a recunoscut că decizia luată de Essener Tafel a arătat că 'există presiune' şi că mulţi oameni depind de ajutoarele de hrană.

Şeful Tafel Deutschland, asociaţia la nivel federal a acestor cantine sociale, a respins criticile dnei Merkel. 'Nu vom accepta critici de la cancelar, pentru că situaţia actuală este o consecinţă a politicilor sale', a declarat Jochen Bruehl pentru cotidianul local Neue Osnabrücker Zeitung.

Cele în jur de 930 de filiale naţionale ale Tafel Deutschland colectează alimente ce urmau să fie aruncate de supermarketuri şi pregătesc mese pe care le servesc nevoiaşilor.

Pentru a se înregistra să primească mese gratuite, persoanele trebuie să dovedească, teoretic fără deosebire de naţionalitate, că dispun de un venit lunar mai mic de 800 de euro.

Potrivit asociaţiei Tafel Deutschland, la nivel naţional în jur de 60% din beneficiari nu sunt de origine germană.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu