O bancă olandeză pune sechestru pe un depozit în care se aflau 12 Ferrari de colecţie

Falimentul unei companii olandeze a făcut ca o bancă locală să intre în posesia unui depozit în care se aflau nu mai puţin de 12 modele Ferrari de colecţie şi un Ford Thunderbird, scrie automarket.ro.

Criza financiară oferă o lecţie grea unui olandez. Aflat în faliment şi cu multe datorii, omul a pierdut dreptul de proprietate asupra unui depozit deţinut de compania sa. Banca locală a confiscat deja depozitul cu pricina şi implicit pe bunurile aflate aici.

Din nefericire pentru omul de afaceri, în depozit se afla toată colecţia sa de maşini exotice, strânsă în ultimii ani. Aşa se face că în posesia băncii au ajuns 12 exemplare Ferrari şi un vechi Ford Thunderbird. Maşinile vor fi vândute în perioada următoare de casa de licitaţii BVA Auctions pentru a acoperi datoriile firmei.

Lista de maşini exotice include un Ferrari F40 produs în 1990, un Ferrari GTB4 Daytona din 1972, un Ferrari 275 GTB din 1965, un Ferrari Testarossa din 1985, un Ferrari Mondial T din 1994 şi un Ferrari 308 GTB din 1985, vopsit într-un albastru închis, o culoare nu foarte des întâlnită în acea perioadă.

Pentru întreaga colecţie, banca speră să obţină doar 940.000 de euro, chiar dacă în urma licitaţiei suma ar putea să depăşească cu mult această valoare. Evaluarea maşinilor a fost făcută însă pentru a acoperi datoria olandezului, ceea ce face ca unele maşini să devină adevărate chilipiruri pentru colecţionari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu