Numărul familiilor care au primit indemnizaţii pentru perioada rece a anului, în creştere în februarie

Embed:

În luna februarie, mai mulţi oameni au primit ajutor pentru perioada rece a anului. Potrivit Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, aproape 80 de mii de familii au primit câte 250 de lei.

Astfel, numărul a crescut cu aproximativ 10 mii faţă de ianuarie. De asemenea, peste 30 de mii de familii vulnerabile au beneficiat, în această perioadă, de ajutor social, ceea ce este cu peste trei mii de familii mai mult faţă de luna anterioară.

Valoarea medie a ajutorului social a fost de 730 de lei pentru o familie.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu