Numărul escrocilor, în creştere. Oficiali ai Fiscului spun că inspectori falşi se dau drept angajaţi ai instituţiei şi cer mită VIDEO

Embed:

Orice inspector fiscal trebuie să se legitimeze, iar identitatea acestuia poate fi verificată la inspectorat. Oficiali de la Fisc recomandă agenţilor economici să nu ezite să ceară actele de la funcţionarii care vin să-i inspecteze. Şi asta pentru că în ultimul timp a crescut numărul escrocilor care se dau drept angajaţi ai instituţiei.

Oficiali ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat spun că în fiecare an sunt sesizaţi despre escroci care se dau drept angajaţi ai instituţiei. Inspectorii falşi folosesc orice pretext pentru a estorca mită de la agenţi economici. Din acest motiv, oamenii de afaceri trebuie să ştie ce documente să ceară în cazul unui control.

"La începutul verificării activităţii agentului economic, inspectorul trebuie să prezinte decizia despre desfăşurarea verificării şi legitimaţia inspectorului fiscal", a menţionat şeful Direcţiei IFPS, Victor Sârbu.

Şi chiar dacă verificările sunt inopinate, angajaţii Fisculului sunt obligaţi să deţină setul necesar de documente. În unele cazuri antreprenorii sunt anunţaţi din timp despre data verificării. Iar dacă oamenii de afaceri au suspiciuni în privinţa identităţii celor care îi inspectează, ei pot suna la Linia verde a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat la numărul de telefon: 022 82-34-08. Până acum, niciun escroc nu a fost prins.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu