Numărul cazurilor de intoxicaţii alimentare a crescut cu aproape 30 la sută, faţă de 2015

Anul acesta au fost cu aproape o treime mai multe intoxicaţii alimentare decât în 2015. În total, au fost înregistrate peste 380 de cazuri, dintre care 119 - copii. Datele au fost prezentate în plenul Parlamentului, de către viceministrul Sănătăţii, care a fost audiat în dosarul alimentelor alterate. În faţa deputaţilor au venit cu explicaţii şi şeful CNA, reprezentanţii ANSA şi ai Ministerului Educaţiei. 

Audierile au început după ora 20:00 şi au durat până aproape de miezul nopţii. Funcţionarii au recunoscut că problema calităţii alimentelor în şcoli şi grădiniţe nu este nouă, însă s-au acuzat reciproc.

"Vreau în general să vă spun că toată infrastructura şcolară şi cea din grădinţe este de pe vremea sovietică, încă", a menţionat ministru Educaţiei, Corina Fusu.

"Cum se hrăneşte un copil, cum a menţionat şi doamna ministru Fusu, cu numai 18 lei. Şi totuşi, 18 lei, dar câţi ajung pe masa copilului în realitate. Eu sunt sigur că ajung în jur de 10-12 lei", a spus vicepremierul Gheorghe Brega. 

"Operatorii economici care au fost introduşi în lista neagră de către Agenţia Achiziţii Publice, îşi schimbau denumirea şi continua, să participe cu succesc la achiziţii publice organizate", a precizat şeful CNA, Viorel Chetraru.

"Astăzi pe la orele trei am fost telefonat de la primăria Durleşti că agenţii economici nominalizaţi, din nou furnizează carne de pasăre alterată. Necătând faptul că noi facem aici audieri, agenţii economici îşi desfăşoară activitatea conform planului", a subliniat Radu Mudreac, deputat PSRM. 

Deputaţii socialişti au anunţat că vor veni cu o moţiune împotriva ministrului Educaţiei, Corina Fusu. Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că problema va fi examinată în cadrul şedinţei de astăzi.

"Moţiunile simple trebuie să exprime o poziţie a Parlamentului într-o anumită problemă de politică internă şi externă. Şi nu se referă la activitatea unui ministru. Astfel ,cum este formulată această moţiune simplă", a menţionat Candu.

Subiectul alimentelor alterate livrate în şcoli şi grădiniţe va fi discutat şi astăzi în Parlament, unde deputaţii vor veni cu soluţii.

"Regret cu stupoare de situaţia în care am ajuns. De profesionalimul unor manageri de instituţii. Domnul prim-ministru trebuie să-şi facă concluzii imediat şi să veniţi cu propuneri de modificare de urgenţă a legislaţiei", a conchis Valentina Buliga, deputat PDM.

Cele 17 persoane, învinuite în dosarul licitaţiilor trucate în educaţie, rămân în arest preventiv. Dintre acestea, 14 au fost plasate în penitenciarul 13, iar trei în arest la domiciliu. Procurorii şi ofiţerii anticorupţie susţin că suspecții livrau produse necalitative în şcolile şi grădiniţile din Chişinău.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu