Nu ştiai? Somnul dublează abilitatea oamenilor de a-şi aminti lucruri pe care le-au uitat

Un somn odihnitor înaintea unui examen sau înaintea unei zile dificile la serviciu este o recomandare ce merită urmată. Un nou studiu explică de ce somnul are efecte benefice asupra abilităţii noastre de a ne aminti lucruri.

O cercetare realizată de specialiştii de la Universitatea Exeter din Marea Britanie sugerează că somnul ajută din două puncte de vedere. În primul rând, ne ajută să ”protejăm” amintirile astfel încât să nu le uităm, iar în al doilea rând face accesarea amintirilor mai facilă.

Specialiştii i-au învăţat pe participanţii la studiu anumite pe care i-au rugat să le repete. După 12 ore, în care unii au dormit, iar alţii nu, cercetătorii i-au rugat să le spună dacă îşi mai amintesc respectivele cuvinte, scrie descopera.ro.

Cei care au dormit au fost mai predispuşi să îşi amintească cuvintele inventate. Mai mult, ei au reuşit să le reproducă mai bine după 12 ore de somn decât chiar după ce le auziseră şi învăţaseră pentru prima dată. Acest lucru sugerează că somnul ne poate ajuta să accesăm amintiri pe care nu le puteam accesa înainte de a ne odihni.

Alte studii recente au indicat faptul că o pierderea unei nopţi de somn ne-ar putea altera genele şi ar putea duce chiar la declanşarea bolii Alzheimer.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu