NU E GLUMĂ! INP a anunţat ZIUA şi ORA în care se produc cele mai multe şi grave ACCIDENTE. Care este MOTIVUL

Cele mai multe accidente se produc vinerea, conform datelor statistice ale INP. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Naţional de Patrulare, majoritatea accidentelor au loc în intervalul orelor 16:00-20:00, iar cele mai grave, soldate cu persoane decedate, se produc între orele 22:00 și 06:00.

Accidentele produse între orele 16:00-20:00, de regulă, au loc din cauza neatenției, a grabei și a trecerii pe o altă bandă de circulație, fără a se asigura sau a anunța din timp manevra. 

În contextul în care urmează două zile de odihnă, inspectorii de patrulare îndeamnă şoferii să respecte regulile de circulaţie.

Totodată, INP recomandă conducătorilor auto care decid să pornească la drum noaptea:

- să o facă doar dacă sunt odihniți; 
- să nu consume alcool, dacă au intenția să conducă;
- să respecte limita de viteză, chiar dacă pe traseu sunt foarte puține mașini;
- să fie atenți să nu orbească cu lumina de drum șoferii care vin în întâmpinare; 
- să fie concentrați la maxim, deoarece pietonii pot traversa strada sau se pot deplasa pe marginea carosabilului și nu de fiecare dată sunt vizibili.

Pietonii sunt îndemnați să traverseze strada doar prin locurile special amenajate, să se asigure din toate părțile, chiar dacă noaptea traficul nu este aglomerat și să poarte haine sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu