Novak Djokovic şi Andy Murray vor juca în finala celui de-al doilea turneu de Mare Şlem

Embed:

Novak Djokovic şi Andy Murray vor juca în finala celui de-al doilea turneu de Mare Şlem din acest an, cel de pe zgura de la Roland Garros.

Djokovic s-a calificat în ultimul act după ce l-a învins fără probleme ]n semifinale pe austriacul Dominic Thiem. Sârbul s-a impus în trei seturi, scor 6-2, 6-1, 6-4 după mai puţin de două ore de joc.

Djokovic va juca pentru a patra oară în finală la Roland Garros. În toate cele trei apariţii precedente, actualul lider mondial a fost învins - de două ori de spaniolul Rafael Nadal şi o dată de Stanislas Wawrinka, chiar anul trecut.

Deţinătorul titlului s-a oprit în semifinale la această ediţie. Elveţianul a pierdut în patru seturi meciul cu scoțianul Andy Murray, scor 4-6, 2-6, 6-4, 2-6.

Scoțianul va juca, astfel, prima sa finală de la Paris.

Totodată, Murray este primul britanic care va juca pentru trofeu în capitala Franţei, după Bunny Austin, în 1937. Ultimul tenisman din Marea Britanie, câştigător la Roland Garros, a fost Fred Perry, în 1936.

Djokovic şi Murray au jucat şi finala primului turneu de Mare Şlem din acest an, Australian Open. Atunci, sârbul a s-a impus în trei seturi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu