Noul sezon "The Crown", gata de start. Când va avea loc premiera

Al treilea sezon al serialului ”The Crown” va avea premiera pe 17 noiembrie a anunţat luni compania Netflix.

Noul sezon al serialului o aduce în prim-plan pe câştigătoarea premiului Oscar, Olivia Colman, care preia rolul reginei Elizabeth a II-a de la Claire Foy, care a interpretat rolul principal din serie în primele două sezoane. Tobias Menzies interpretează rolul prinţului Phillip, iar Helena Bonham Carter joacă în rolul prinţesei Margaret.

Al treilea sezon este difuzat la aproape doi ani de la secvenţa anterioară a serialului. Acest sezon va acoperi perioada 1964-77, până la alegerea lui Margaret Thatcher ca prim-ministru, în 1979. Platforma Netflix a dat publicităţii primele secvenţe care o înfăţişează pe Colman în rolul reginei. 

Al patrulea sezon al seriei este deja în producţie dar nu a fost anunţată data premierei.

În sezoanele trei şi patru, distribuţia seriei ”The Crown” îi include pe Ben Daniels in rolul lui Tony Armstrong-Jones, Josh O’Connor drept prinţul Charles, Erin Doherty ca prinţesa Anne, Marion Bailey interpretând-o pe Regina Mamă şi Jason Watkins în rolul Primului Ministru Harold Wilson. Noua distribuţie îi înlocuieşte pe cei care au interpretat unele dintre aceste personaje în primele sezoane, în afara lui Foy care era regina, Matt Smith l-a jucat pe Philip iar Vanessa Kirby a fost prinţesa Margaret.

Colman a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă interpretând o altă figură regală din istoria Marii Britanii, Regina Anne, din secolul XVIII, în “The Favourite/ Favorita”.

Serialul "The Crown" urmăreşte domnia reginei Elizabeth a II-a pe o perioadă de 60 de ani, din momentul în care a aflat de moartea tatălui său, George al VI-lea, în 1952, până în zilele noastre, scrie mediafax.ro

Lasă un comentariu