Noul şef al EUBAM a făcut primele schimburi de opinie cu prim-ministrul moldovean

Noul şef al misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina, Francesco Bastagli, a avut astăzi prima întâlnire oficială cu premierul moldovean, Iurie Leancă. Francesco Bastagli a fost desemnat în funcţia la 29 martie 2014.

"Sper să avem o conlucrare cât mai reușită,deoarece EUBAM are un rol important în țara noastră și datorită experienței dumneavoastră, Republica Moldova va merge într-o direcție corectă", a precizat Iurie Leancă.

Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind proiectele comune realizate în Republica Moldova şi perspectivele de dezvoltare a cooperării. De asemenea, ei s-au referit la situația din regiune.

La rândul său, Francesco Bastagli a reconfirmat disponibilitatea EUBAM de a sprijini în continuare Republica Moldova: "De trei săptămâni, sunt la Chișinău și mă bucur să fiu aici, într-un moment atât de fericit pentru relația Republicii Moldova și Uniunii Europene, obținerea regimului liberalizat de vize".

La întrevedere a fost prezent și șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

Publika.md precizează că pe parcursul a aproape opt ani, EUBAM îndeplineşte funcţiile de asistenţă în cooperarea dintre serviciile de resort din Republica Moldova şi Ucraina privind securizarea frontierei, prin care a contribuit substanţial la intensificarea cooperării bilaterale moldo-ucrainene şi realizarea proiectelor comune.

Francesco Bastagli a ocupat funcţia de Reprezentant Special al lui Kofi Annan pentru Sahara Occidentală. Înainte de aceasta, a activat în calitate de Șef Adjunct al Misiunii ONU în Kosovo (2002-2005) și Coordonator Rezident al ONU în Republica Islamică Iran (1999-2002).

 

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu