Noul şef al Boeing, încrezător în viitorul companiei, afectată de criza provocată de accidentele cu implicarea avioanelor 737 MAX

Noul şef al Boeing, David Calhoun, a declarat luni că este încrezător în viitorul companiei, afectată de criza provocată de cele două accidente în care au fost implicate avioane Boeing 737 MAX, transmite BBC, citează agerpres.ro.

Declaraţia a fost făcută cu ocazia preluării de către acesta a funcţiei de director general.

Din martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX, cel mai bine vândut model al constructorului american, au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS), menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Noul şef al Boeing le-a spus angajaţilor că "este un moment crucial pentru companie" şi că "se va concentra în principal" pe revenirea aeronavelor 737 MAX pe cer.

"Văd măreţia acestei companii, dar şi oportunităţile pentru a deveni mai buni. Cu echipa noastră solidă, sunt încrezător în viitorul Boeing, inclusiv 737 MAX", a spus Calhoun.

În vârstă de 62 de ani, Calhoun a fost în Board-ul Boeing din 2009. Anterior, el a lucrat la Blackstone şi la General Electric. El l-a înlocuit pe Dennis Muilenburg, care a fost demis, luna trecută, "pentru restabilirea încrederii în companie", conform comunicatului Consiliului de Administraţie.

Dennis Muilenburg va părăsi compania cu 62 de milioane de dolari, reprezentând compensaţii şi prestaţii de pensie, dar nu va primi indemnizaţie de concediere.

Calhoun ar putea primi un bonus de şapte milioane de dolari, cu condiţia ca aeronavele 737 MAX să zboare din nou în siguranţă.

Deja, interdicţia de zbor a costat Boeing peste nouă miliarde de dolari.

Grupul aeronautic american spera că avionul său va reintra în serviciu până la finalul lui 2019, după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor, dar, la începutul lunii decembrie, Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a anunţat că nu va aproba reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX înainte de 2020.

Din cauza problemelor cu 737 MAX, livrările de avioane Boeing s-au redus la jumătate. În perioada ianuarie-noiembrie 2019, Boeing a livrat 345 de avioane, faţă de 704 avioane în aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ, rivalul european Airbus a livrat un număr de 725 de avioane în primele 11 luni ale anului trecut.
loading...

Lasă un comentariu