Noul Ford Mustang în viziunea Hennessey - 717 cai putere şi 3,6 de la 0 la 100 de km/h (FOTO)

Pe lângă hipercarurile sale cu viteze maxime uluitoare, compania Hennessey Performance Engineering se ocupă și de tunarea automobilelor Ford Mustang. După ce am aflat despre proiectele Saleen și Roush, iată că și Hennessey ne prezintă primele imagini și detalii cu proiectul lor bazat pe noua generație Ford Mustang, scrie autostrada.md.

2015 Hennessey Performance Mustang

Noul Ford Mustang în versiunea de top este dotat cu un motor V8 de 5.0 litri, care produce 435 de cai putere și 542 de Nm. Atunci când au dat undă verde noului proiect, specialiștii de la Hennessey Performance au decis să modifice anume acest vehicul, rezultatul final fiind un muscle-car cu producție limitată numit HPE700 Supercharged.

Datorită unui set consistent de modificări tehnice (îmbunătățiri la nivel de sistem de eșapament, de alimentare, resetarea ECU-ului și altele), valoarea totală a puterii motorului a fost mărită până la 717 cai putere, în timp ce cuplul motor a ajuns până la 856 de Nm – prin urmare, sprintul de la 0 la 100 de km/h poate dura acum doar 3,6 secunde!

2015 Hennessey Performance Mustang1

Alături de schimbările tehnice, tunerul Hennessey i-a conferit coupeului și un aspect pe măsură: HPE700 Supercharged va atrage privirile trecătorilor cu ajutorul kitului de caroserie CarbonAero, construit din fibră de carbon și compus din extensii pentru barele de protecție, pragurile laterale și capota motorului. Jantele de culoare neagră (similar caroseriei) și sistemul de frânare de la Brembo sunt alte două bunătăți impunătoare de care se vor putea bucura viitorii proprietari ai muscle-car-ului.

Ediția limitată va fi compusă din 500 de unități, prețul fiind estimat la 59 500 de dolari americani (nu doar pentru pachetul de modificări, ci pentru întreg automobilul!).

2015 Hennessey Performance Mustang2

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu