NOUĂ PONTOANE şi un HELIPORT: RAID pe o insulă FINLANDEZĂ, care aparţine unui rus

Embed:

Sute de poliţişti şi militari finlandezi au descins pe insula Sakkiluoto, deţinută de Pavel Melnikov, un om de afaceri rus, unde au făcut percheziţii. 

Desantul a avut loc în luna septembrie, dar abia acum a fost făcut public. Potrivit presei, două persoane ar fi fost arestate în urma operaţiunii, iar oamenii legii ar fi confiscat sume importante de bani în valute diferite, precum şi numeroase laptopuri, telefoane mobile, cd-uri şi harduri externe.

Pe insulă erau montate numeroase antene satelit şi camere de supraveghere cu senzori de mişcare, iar construcţiile erau protejate cu plasă de camuflaj. Autorităţile finlandeze au descoperit acolo 9 pontoane şi un heliport.

Presa mai scrie că raiduri similare au avut loc recent şi la alte proprietăţi din Finlanda deţinute de acelaşi om de afaceri, despre care se crede că ar avea legături cu Ministerul Apărării din Rusia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu