Nou cutremur violent în Filipine. Sunt mai multe victime

Un puternic seism produs joi în sudul Filipine a provocat moartea a cel puţin cinci persoane după ce clădirile afectate de un alt cutremur, înregistrat marţi, s-au prăbuşit, informează DPA.

Cutremurul cu magnitudinea 6,5 a avut loc la ora locală 9:11 (1:11 GMT), la doar două zile după ce un seism cu magnitudinea 6,6 a zguduit regiunea sudică Mindanao pe 29 octombrie şi la două săptămâni după alt seism, cu magnitudinea 6,3, înregistrat pe 16 octombrie.

Epicentrul cutremurului de joi a fost localizat în apropierea oraşului Tulunan din provincia Cotabato, la 972 kilometri sud de Manila, în aceeaşi regiune unde au lovit şi cele două cutremure anterioare.

Teritoriul Filipine este situat pe Cercul de Foc al Pacificului, unde au loc aproximativ 90% din cutremurele produse în lume, scrie antena3.ro

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu