Noi probleme pentru Tesla. Constructorul american este cercetat de FBI pentru fals în datele de producţie

Aproape că nu există săptămână în care Tesla să nu se afle sub lumina reflectoarelor pentru diverse probleme de natură juridică. Cea mai recentă problemă vine din partea Biroului Federal de Investigații din Statele Unite (FBI), care suspectează Tesla că a raportat în mod fals datele de producție pentru Model 3 începând din prima parte a anului 2017, scrie automarket.ro.

Principala problemă este că raportările false induc în eroare investitorii, în contextul în care Tesla este o companie listată pe bursă. Informații despre o investigație a celor de la FBI au fost confirmate de Tesla încă de la jumătatea luni septembrie, însă este pentru prima oară când apar detalii despre natura acesteia.

Informațiile despre investigația FBI au fost anunțate de publicația Wall Street Journal, iar pentru moment oficialii Tesla s-au limitat să afirme că nu au primit citații în acest caz.

"Nu am primit nicio citație, nicio cerere pentru a depune mărturie sau nicio altă formalitate. În plus, nu au existat cereri pentru documente suplimentare din partea Departamentului de Justiție de câteva luni", a precizat un purtător de cuvânt al Tesla pentru agenția de presă Reuters.

Noile probleme vin la scurt timp după ce CEO-ul Elon Musk s-a ales cu o amendă totală de 40 de milioane de dolari pentru că a anunțat în mod eronat pe Twitter că va delista compania de la bursă.

În mod ironic, problemele vin la numai câteva zile după ce Tesla a anunțat un profit de peste 300 de milioane de dolari în al treilea trimestru al anului. Practic, este doar a treia oară în isoria companiei când Tesla anunță un profit trimestrial.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu