Noi oportunități din partea Edelweiss. 20 de tineri vor avea parte de o vacanţă de vară specială (FOTOREPORT)

Embed:

Douăzeci de tineri, absolvenţi ai gimnaziilor din raionul Hânceşti vor avea parte de o vacanţă de vară specială. Aceştia vor participa la mai multe training-uri de dezvoltare atât personală cât şi profesională în cadrul Şcolii Ambasadorilor Edelweiss. Timp de o săptămână, tinerii vor fi ghidaţi de traineri din Moldova şi România.

Pentru participarea la Şcoala Ambasadorilor Edelweiss s-au înregistrat 200 de tineri cu vârstele cuprinse între 15 şi 16 ani din raionul Hânceşti. În urma unei preselecţii au fost selectaţi doar 20 care s-au dovedit a fi cei mai buni.

"Am decis să particip la acest proiect, deoarece doresc să găsesc noi oportunităţi pentru a afla ce drum voi alege pe viitor, doresc să învăţ şi limba engleză".

"Am acceptat provocarea de a participa în cadrul acestui training cu scopul de a mă descoperi pe mine, de a descoperi noi prieteni, noi oportunităţi, de a vedea în ce sunt eu bună".

Adolescenţii îşi pun mari speranţe în acest proiect.

"Aştept să mă decid, să fiu sigură că nu voi regreta dacă nu voi alege medicina. Deja la finele acestui proiect sper că voi avea o variantă posibilă în care să îmi aleg vocaţia".

"Probabil să mă schimbe, să fiu mai îndrăzneaţă, să fiu mai dezvoltată, să cunosc mai multe, să fiu mai activă, mai creativă".

Şcoala Ambasadorilor Edelweiss este un proiect unic, organizat în premieră anul acesta.

"Ideea noastră este să îi motivăm să înveţe pe viitor, să-şi continue studiile superioare şi să facă pe viitor cariera care întradevăr le merge la fiecare din ei. Vrem să le arătăm diferite posibilităţi în care ei ar putea să îşi formeze viitorul", a declarat directorul executiv al Fundaţiei Edelweiss, Lara Moraru.

Fondaţia Edelweiss va fi alături de aceşti tineri şi pe parcursul anului. O dată la două săptămâni aceştia vor participa la team building-uri, se vor întâlni cu oameni remarcabili şi vor efectua vizite la mai multe îndreprinderi de succes din Moldova.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu