NOI MEMBRI ÎN ECHIPA PDM: 700 de persoane din Bălţi şi-au primit carnetul de membru

Partidul Democrat din Moldova se consolidează în teritoriu. Mai bine de 700 de persoane din Bălți și-au primit carnetul de membru în cadrul forumului PDM.

Cei care au aderat la Partidul Democrat spun că se vor axa pe realizarea reformelor și proiectelor de dezvoltare a țării.

"Sunt foarte onorată că am primit acest carnet, fac parte din Organizația de Tineret. Am realizat foarte multe proiecte, sper pe viitor să realizăm încă mai multe și cu susținerea conducerii de mai sus sper să facem ceva frumos pentru țara noastră", a menţionat Aliona Bordeian, membră PDM.

"Sunt mulțumită, sunt mândră că fac parte din această mare echipă. Referitor la acest forum, au fost făcute totalurile anuale a Partidului Democrat, sunt niște rezultate bune, majore, frumoase, bine meritate pentru Moldova", a precizat Ana Rimeş, membră PDM.

Vicepreședintele PDM, Vladimir Vitiuc, i-a îndemnat pe noii membri să se consolideze și să creadă în capacitățile echipei pe care au ales-o.

"Organizația teritorială PDM din municipiul nostru a adunat cei mai buni specialiști, cei mai pregătiți și profesioniști oameni. Reieșind din aceasta eu sunt încrezut că această echipă va face față provocărilor și luptei politice atât la nivel local, cât și la alegerile parlamentare", a subliniat Vladimir Vitiuc.

Deputata democrată Violeta Ivanov spune că echipa din Bălți a PDM este formartă din oameni pregătiți.

"Am văzut rezultate clare, concrete organizației de partid, partidul Democrat din municipiul Bălți, organizația care într-adevăr are cu ce se mândri. O organizație care este vocea Partidului și ceea ce face Guvernul în comun cu Parlamentul, noi am văzut că lumea simte deja aici în Bălți", a conchis Violeta Ivanov.

Iar vicepreședinta Organizației Teritoriale a PDM din Bălți, Svetlana Alexeeva, spune că echipa locală își propune să rezolve problemele cu care se confruntă oamenii și va susține guvernarea în realizarea reformelor.

"Noi ne vom implica activ în identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă oamenii din teritoriu, prin conlucrarea activă cu autoritățile centrale, dar și consilierii municipal", a declarat Svetlana Alexeeva.

Organizația Teritorială a Partidului Democrat din Bălți numără peste 2.400 de membri.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu