NOI DETALII ÎN CAZUL LUI DINCĂ. Oasele găsite în pădurea din Caracal sunt ale unei fete

Embed:

Anchetatorii români au făcut noi dezvăluiri despre cazul din Caracal. Potrivit procurorilor DIICOT, oasele găsite acum zece zile în pădurea de lângă casa lui Gheorghe Dincă, nu sunt ale Alexandrei Măceşanu şi nu se ştie dacă aparţin Luizei Melencu. Cert este că oasele sunt ale unei fete cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani. Urmează să fie făcută şi expertiza genetică pentru a stabili cu exactitate cine este a doua victimă a lui Dincă.

Presa română scrie că astăzi a fost prelungit arestul preventiv pe numele suspectului din Caracal. Între timp, continuă cercetările la domiciliul lui Gheorghe Dincă. De această dată au fost folosite excavatoare şi scanere pentru radiografia solului.

Până acum, din casa lui Dincă au fost scoase două tone de haine de damă şi aproximativ 30 tone de fier vechi. Apar noi detalii şi despre presupusele victime ale suspectului. O femeie de 49 de ani, la fel din Caracal, susţine că a fost bătută şi abuzată sexual de Gheorghe Dincă într-o zi în care i-a prăşit grădina, iar pentru asta a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de viol.

"M-a învârtit aşa de păr şi mi-a îndoit mâna după păr. M-a tras de aia şi m-a băgat în casă. Şi după aia a zis ca să ...mai multe. Am ţipat. - Şi el ce zicea? - Îmi zicea să tac din gură că dacă nu tac din gură îmi dă în cap şi mă omoară",a spus o altă victimă, Marinela.

Se împlinesc patru luni de la dispariţia Luizei. Mama fetei spune că este la capătul puterilor şi nu mai ştie dacă fiica ei este vie sau moartă. Cât priveşte cazul Alexandrei, dispărută la sfârşitul lunii trecute, rudele acesteia susţin că Dincă este doar un intermediar şi nu cred că el este ucigaşul fetei.

"Este un animal, poate are nişte misiuni, poate a omorât alte persoane, dar în cazul nepoatei mele nu cred că este criminalul, pentru că nu are nicio logică nimic din ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu avea cum", a spus Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu.

Anterior, Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Luiza şi Alexandra. Însă, în mărturisirea sa, suspectul nu le-a spus pe nume, ci doar a menţionat lunile în care ar fi săvârşit infracţiunile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu