NOI DETALII în cazul intoxicării alimetare a elevilor din Tohatin. Primăria cere investigarea cauzelor

Embed:

Primăria Capitalei va cere procurorilor să investigheze activitatea companiei care a livrat produse alterate şcolii din Tohatin, unde 12 copii s-au intoxicat. Sesizarea va fi făcută după ce municipalitatea va avea rezultatele propriei anchete şi după ce vor fi anunţate testele de laborator.

Anunţul a fost făcut de edilul interimar al Chişinăului, Ruslan Codreanu, la şedinţa operativă a Primăriei. 

"Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a găsit şi cartofi şi sfeclă mucegăită, peşte care se păstra împreună cu carnea, acolo au fost mai multe nereguli şi biscuiţi cu perioada expirată. Eu cred că cei care fac bani pe sănătatea copiilor trebuie să facă ani grei de puşcărie", a spus Ruslan Codreanu, primar interimar al Capitalei.

De asemenea, primarul a dispus organizarea unor controale la toate combinatele, care distribuie alimente cantinelor şcolare.

"De ce se întâmplă cazuri din astea mai separate? E din cauză că unii indivizi vor să se facă bogaţi pe seama sănătăţii copiilor. Dar din punct de vedere legal toate filtrele sunt respectate. Când se livrează produsele comisia de triere verifică calitatea produselor. Deci pe hârtie totul este ideal", a mai adăugat Codreanu.

Între timp, conducerea spitalului de boli infecțioase afirmă că la patru zile după intoxicație, cinci copii mai rămân spitalizați.

"Durata medie pentru spitalizare cu boli diareice acute este de cinci zile. Dinamica acestora este pozitivă şi vor fi externaţi după rezultatele testelor de laborator", a declarat Diana Vlad, medic infecţionist Spitalul Clinic Municipal De Boli Infecţioase. 

Centrul municipal de Sănătate Publică are mai multe versiuni. Specialiştii nu exclud că elevii s-au intoxicat de la apă contaminată sau de la produse alterate. Rezultatele finale ale sursei intoxicaţiei vor fi anunţate peste trei zile.

"A fost stabilit faptul că s-au intoxicat copii, care nu au mâncat la cantina şcolii. Repetat a fost colectat probe de la izbucnirea infecţiei şi aşteptăm rezultatele", a spus Larisa Apostolova, medic epidimiolog Centrul Municipal de Sănătate Publică.

Cei 12 elevi de la gimnaziul numărul 74 din comuna Tohatin au ajuns la spital miercurea trecută, după ce au luat prânzul la cantina şcolii. Activitatea combinatului din sectorul Ciocana a fost închisă, iar directorul a fost suspendat din funcţie pe durata anchetei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu