Noi arestări în dosarul camionului morţii din Marea Britanie

Embed:

Noi arestări în dosarul camionului morţii din Marea Britanie. Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi, fiind suspectaţi de omor şi trafic de persoane în cazul celor 39 de cadavre descoperite într-un container frigorific. Ambii au 38 de ani şi sunt originari din oraşul englez Warrington. Identitatea suspecţilor încă nu a fost stabilită.

Presa străină relatează că în cursul acestei zile au fost observate mai multe maşini funerare în portul Tilbury. Iar autorităţile chineze au anunţat că sunt în contact cu cele engleze.

"Ambasada Chinei din Marea Britanie urmăreşte acest incident cu atenţie sporită. Am avut o întâlnire cu poliţia britanică pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat şi verificăm informaţia. Vom continua să colaborăm cu poliţia britanică pentru a afla adevărul", a spus Tong Xuejun,
consul general al Ambasadei Chinei în Marea Britanie.

Şoferul, în vârstă de 25 de ani, se află, în continuare, în custodia poliţiei. În spaţiul public a mai apărut informaţia potrivit căreia acesta ar fi leşinat atunci când a descoperit cadavrele.

Totodată, ieri, mai mulţi londonezi s-au adunat şi au aprins lumânări în semn de omagiu pentru cei 39 de chinezi. Între timp sunt depuse eforturi pentru a stabili traseul camionului morţii.

Se ştie că remorca a ajuns în Marea Britanie în data de 19 octombrie din Belgia şi există suspiciunea că oamenii ar fi urcat mult mai devreme în camera frigorifică. Un martor a declarat poliţiei că a văzut parcat vehiculul fără remorcă, înainte ca feribotul să ajungă. Anterior se zvonise că tirul pornise din Bulgaria, însă premierul de la Sofia, Boiko, Borisov a exclus acest fapt, menţionând că vehiculul a fost înmatriculat la Varna în urmă cu doi ani. Tot atunci a părăsit Bulgaria şi nu s-a mai întors.


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu