NO COMMENT: Un şofer beat a parcurs de 17 ori același sens giratoriu

Un șofer din Franța, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a parcurs de 17 ori același sens giratoriu, înainte să fie tras pe dreapta de către poliție. Bărbatul în vârstă de 73 de ani a spus că nu a oprit, deoarece nu a auzit sirenele, relatează Reuters, potrivit libertatea.ro.

Potrivit presei franceze, bărbatul conducea agresiv. Accelera și frâna brusc, reușind să facă de 17 ori sensul giratoriu. Probabil că ar fi continuat, dacă poliția nu l-ar fi oprit.

Se pare că bărbatul nu este la prima ispravă de acest fel, notează cotidianul francez Ouest France. El a fost amendat pentru o faptă similară în 2012.

Acum, el a rămas fără permis de conducere, dar a primit și o amendă de 150 de euro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu