NO COMMENT: Moldoveanul împușcat pe un câmp din România, plimbat cu gloanțele în el între spitale

De necrezut. Moldoveanul împușcat de 6 ori, în urma unui conflict cu un conațional, a fost plimbat 250 de kilometri, între spitale, cu gloanțele în el. S-a întâmplat în Bistrița, după ce medicii au decis că intervenția chirurgicală nu poate fi făcută în oraș și l-au trimis la o clinică din Cluj-Napoca, numa că doctorii de aici l-au trimis înapoi, scrie realitatea.net.

Moldoveanul de 31 de ani a fost găsit pe un câmp de un agricultor și a ajuns la spital cu plăgi în zona gâtului, a toracelui, a umărului drept și a brațului stâng. Trei dintre gloanțe au rămas în trupul bărbatului, fiind nevoie de înlăturarea lor chirurgicală.

Medicii bistrițeni au decis însă că operația nu poate fi făcută la Bistrița și l-au trimis cu o ambulanță cu medic la Clinica de Chirurgie Vasculară Cluj-Napoca.

După ce a făcut 120 de kilometri, medicii clujeni l-au trimis însă înapoi la Bistrița. Așa că bărbatul a mai făcut 120 de kilometri cu gloanțele în el pentru a fi operat într-un final la Bistrița.

Bărbatul rănit locuia în Republica Moldova, însă provenea din Ucraina. Potrivit polițiștilor acesta era în tranzit împreună cu un prieten. În urma unui conflict spontan, acesta a fost împușcat de 6 ori de către colegul său. Deși a încasat 6 gloanțe, bărbatul a luat-o la fugă pe dealurile din apropiere, pentru a se putea ascunde de cel care îl voia mort.

Făptașul a fost prins în Maramureș de către polițiști și a fost adus în Bistrița-Năsăud, la audieri. Cei doi cetățeni străini sunt suspectați pentru trafic de droguri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu