NINSORILE ÎNCHID şcolile şi grădiniţele din ţară. Vineri va fi zi liberă (DOC)

Embed:

Toate şcolile şi grădiniţele din ţară vor închise, vineri, din cauza ninsorilor şi a poleiului. Elevii vor avea liber până luni, iar ziua de vineri va fi recuperată. Deciza a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței de lucru a Comisiei pentru Situații Excepționale, convocată de premierul Pavel Filip.

"Din cauza poleiului au fost suspendate 10 rute şcolare, în raioanele de sud. 510 elevi nu au ajuns la şcoală. Suntem în contact permanent cu colegii de la Situaţii Excepţionale şi conform meteorologilor până la orele opt va fi acoperit întreg teritoriul ţării cu zăpadă. S-a venit cu iniţiativa ca să fie sistată activitatea instituţiilor de învăţământ pentru ziua de mâine", a menţionat Igor Șarov, secretarul general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Nu a fost luată, însă, nicio decizie privitor la ziua de sâmbătă, atunci când este organizată olimpiada națională la mai multe discipline.

"Nu este cazul să punem sub risc viața copiilor, pentru că acolo unde este polei, drumurile sunt foarte lunecoase. Și, astăzi, am avut multe accidente înregistrate din această cauză, de asta trebuie să anunțați toate instituțiile de învățământ. Haideți să lăsăm mâine copiii acasă. Mâine ciclonul pleacă și atunci o să avem sâmbătă și duminică posibilitatea să curățim toate drumurile, astfel încât de luni să începem procesul educațional. De altfel, noi oricum riscăm să avem drumuri blocate dimineața", a specificat prim-ministrul.

Potrivit meteorologilor, ninsorile şi lapoviţa nu vor conteni nici mâine, iar în sudul ţării există şi risc de chiciură.

Amintim că, astăzi, peste 500 de elevi din trei raioane ale ţării şi din Găgăuzia nu au ajuns astăzi la şcoală. Potrivit responsabililor din cadrul Ministerului Educaţiei, au fost suspendate 10 rute şcolare, din cauza ninsorilor abundente şi a poleiului format pe drum.

În Găgăuzia au lipsit de la şcoală cei mai mulţi copii - 174. Acolo au fost anulate trei rute şcolare. Cu aceeaşi problemă s-au confruntat şi elevii din raionul Cantemir, unde au fost oprite tot trei autocare.

Probleme au fost şi în raioanele Leova şi Cahul, unde au fost suspendate câte două rute.

Meteorologii anunţă pe parcursul zilei de astăzi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar pe drumuri se va menţine polei.

Ieri, 700 de elevi nu au mai ajuns la ore din cauza vremii nefavorabile.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu