Nigel Farage, discurs ȘOC în Parlamentul European. Ce a spus despre Uniunea Europeană

Președintele UKIP Nigel Farage, unul dintre artizanii campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din UE, a susținut un discurs în Parlamentul European unde a motivat votul britanicilor pentru BREXIT, în strigătele de protest ale parlamentarilor pezenți. 

Nigel Farage a susținut un discurs triumfător în Parlamentul European, în cadrul dezbaterii pe tema BREXIT-ului. 

"Știu că cei mai mulți dintre voi nu au făcut o muncă adevărată în toată viața lor, nu au lucrat în economia reală, în comerț nu au creat un loc de muncă", a spus Nigel Farage, în corul de proteste al parlamentarilor europeni. 

"Am venit aici acum 17 ani și am spus că vreau să conduc campania care să scoată Marea Britanie din UE și ați râs de mine. Nu mai râdeți acum, nu? Voi, ca proiect politic, sunteți în starea de negare. Sunteți în negare pentru că nu vedeți că moneda voastră se prăbușește. Sunteți în negare când nu observați că apelul doamnei Merkel de anul trecut, care a cerut imigranților să treacă granița, a condus la diviziuni majore între țări", a mai spus europarlamentarul UKIP.

"Dar cea mai mare problemă pe care o aveți este că ați impus asupra britanicilor și celorlalți oameni din Europa o Uniune, pe ascuns, fără să le spuneți nimic. Ce s-a întâmplat joia trecută a fost un rezultat seismic. Ce au făcut oamenii obișnuiți, care au fost oprimați și care și-au văzut standardele de viață cum cad, a fost să respingă multinaționalele, băncile și au zis: ne vrem țara înapoi, granițele, vrem să fim o țară independentă și normală", a mai spus Farage.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu