Nicu Popescu refuză să spună din ce state provin ameninţările la adresa spaţiului informaţional al Moldovei

Embed:

Ministrul de Externe Nicu Popescu recunoaşte că spaţiul informaţional al ţării noastre este supus unor riscuri din exterior, dar refuză să spună din ce state provin ameninţările. Subiectul a fost discutat, astăzi, după conferința dedicată securităţii informaţionale, organizată de Ambasada Republicii Letonia la Chişinău. Membrii corpului diplomatic acreditat în Moldova îndeamnă puterea de la Chișinău să țină cont de prevederile Legii antipropagandă, adoptată în 2017, dar și să dezvolte cultura mediatică în societatea noastră.

"În orice ţara, inclusiv, în Republica Moldova, sunt pericole interne şi pericole externe. Pentru noi ca societate nu contează din ce ţară vin ameninţările în adresa statului nostru. Noi avem nevoie de instituţii transparente, funcţionale",  a declarat Nicu Popescu.

La conferinţă au participat mai mulţi experţi din diferite ţări, dar şi diplomaţi. În opinia lor, autorităţile de la Chişinău trebuie să depună eforturi suplimentare pentru securizarea spaţiului informaţional.

"Noi putem să vă ajutăm în implementarea celor mai bune practici pentru Guvern, surse mass-media şi ONG. Trebuie să fie coordonată abordarea instituţiilor publice privind mesajele din exterior şi modul de transmitere a viziunii lor către public", a spus ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, Uldis Mikuts.

Unii ambasadori s-au referit şi la legea privind securizarea spaţiului informaţional din ţara noastră.

"Cred că în continuare sunteţi supuşi unor ştiri mai puţin corecte, care vin din diverse zone. Este important ca legea respectivă să fie respectată, pentru asta, sunt convins, autorităţile voastre trebuie în continuare să fie extrem de atente", a declarat ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă.

În luna septembrie, subiectul a fost discutat în cadrul unei vizite la Moscova a ministrului de Externe, Nicu Popescu. Anterior, preşedintele Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, a declarat că alianţa de guvernare ar putea renunţa la legea anti-propagandă. Potrivit liderului PSRM, relaţiile dintre Moldova şi Rusia au devenit tensionate, după ce fosta guvernare democrată a adoptat aceasta iniţiativă. Legea privind securizarea spaţiului informaţional a fost votată în anul 2017. Documentul a fost respins de două ori de către președintele Igor Dodon, iar pentru refuzul premeditat de a-și exercita atribuțiile prevăzute de lege, Curtea Constituțională l-a suspendat temporar pe şeful statului. Ulterior, legea a fost promulgată de preşedintele de atunci al Parlamentului, Andrian Candu. Potrivit acestei legi, posturile de radio și televiziunile din Republica Moldova nu au dreptul să difuzeze programe cu conținut informativ, analitic, militar și politic, din statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Printre statele care intră sub incidenţa acestei legi se numără şi Federaţia Rusă.

 

loading...

Lasă un comentariu