Nicolas Sarkozy acuză actualul guvern francez că nu a prevenit atacurile teroriste

În urma atacului de la Nisa, care a avut loc chiar de Ziua Naţională a Franţei, fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a criticat dur actualul guvern francez, care în opinia sa nu a făcut tot ceea ce este pentru a asigura securitatea, relatează BBC News online, scrie mediafax.ro.

Sarkozy a declarat că "Democraţia nu trebuie să fie slabă, nici pur şi simplu doar să comemoreze. Democraţia trebuie să spună: Vom câştiga războiul."

Fostul preşedinte a mai adăugat că sprijină luarea de măsuri mai dure, cum ar fi expulzarea musulmanilor radicalizaţi şi etichetarea electronică a celor cu risc de radicalizare.

Sarkozy a mai precizat că Franţa este "în război, un război total. Duşmanii noştri nu au tabu-uri, nu au limite, nici un principiu."

Un număr de 84 de persoane au decedat după ce teroristul Mohamed Lahouaiej Bouhlel a intrat cu camionul în mulţimea care se bucura de spectacolul de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.

Potrivit ultimelor date, 85 de persoane rămân internate, dintre care 18 în stare critică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu