Nicolae Timofti i-a întrecut pe Ghimpu şi Voronin în topul celor mai influenţi politicieni

Premierul Vlad Filat a fost cel mai influent politician al lunii martie. Cel puţin aşa arată topul "Celor mai influenţi 50 de politicieni ai lunii martie", realizat de Centrul de Cercetări Strategice și Consultanță Politică "Politicon". Şeful Guvernului a obţinut 278 de puncte din partea experţilor.

Pe locul doi în clasament se află preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, cu 238,5 puncte. Acesta este urmat de ministrul de Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, cu 228,5 de puncte, care a crescut cu cinci poziţii în comparaţie cu luna precedentă.

Surpriza topului este preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care se află pe locul patru, cu 219 pucte. Şeful statului a fost inclus pentru prima dată în acest top.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a acumulat 217,5 puncte şi ocupă a cincea poziţie. Acesta este urmat de nepotul său, primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, care este pe locul şase, cu 216,5 puncte.

Preşedintele Socialiştilor, Igor Dodon, a scăzut cu o poziţie şi se află pe locul şapte, acumulând 205,5 puncte. Socialistul este urmat de prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, cu 195 de puncte.

Cu patru poziţii a coborât liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, care a acumulat 190 de puncte şi este pe locul nouă.

Încheie topul celor mai influenţi poticieni din luna martie preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, cu 176 de puncte.

La realizarea topului au participat 31 de experţi politici, care au apreciat politicienii după următoarele criterii: influenţa reală asupra deciziilor politice majore din ţară, popularitatea publică, vizibilitatea în sursele media, perspectivele politice. Fiecare expert a apreciat cel puţin 50 de politicieni din lista prezentată de 100 cu o notă de la 1 la 10 (1 – nota minimă şi 10 – nota maximă).

Top50 Martie 2012

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu