Nicolae Timofti i-a convocat în ședință pe liderii partidelor parlamentare DETALII

Embed:

Șeful statului, Nicolae Timofti, i-a convocat mâine într-o ședință pe liderii partidelor parlamentare, pentru a stabili data şedinţei de constituire a legislativului.

Întâlnirea este programată pentru ora 11.00, la Reședința de Stat. După ședință, Nicolae Timofti urmează să emită un decret în acest sens. Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul nou-ales trebuie să se întrunească până în data de 30 decembrie.

După constituirea legală a Parlamentului este ales preşedintele acestuia, vicepreședinții şi este format Biroul Permanent al Parlamentului. Fracțiunile parlamentare sunt formate în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului şi funcţionează în baza regulamentului propriu.

După consultarea majorităţii parlamentare, peşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, încrederea Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu