Nicolae Timofti este învestit în funcție chiar în acest moment. Urmăreşte evenimentul ÎN DIRECT

Embed:

(UPDATE 14:13) Nicolae Timofti ţine un discurs în faţa oficialilor invitaţi la evenimentul de învestire.

(UPDATE 14:10) Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova, depune jurământul constituţional: Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei.

(UPDATE 14.04) Preşedintele Curţii Contituţionale, Alexandru Tănase: Potrivit articolului 78 din Constituţie, preşedintele este ales de Parlament prin vot secret. La 16 martie a avut loc şedinţa specială pentru alegerea preşedintelui. Comisia specială a constatat că şeful statului a întrunit 62 de voturi. Parlamentul a adoptat hotărârea prin care a confirmat alegerea. Examinând materialele prezentate de Comisie, Curtea Contituţională a constatat că alegerea preşedintelui a avut loc potrivit principiilor democratice, legale, nefiind atestate încălcări. CC a conchis că la 16 martie, Parlamentul prin vot secret, a ales preşedintele.

(UPDATE 14:02) Preşedintele ales, Nicolae Timofti a ajuns la Palatul Republicii.

Ceremonia de învestire a Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti a început.

Urmăriţi LIVE  procedura de inaugurare a celui de-al IV-lea şef al statului.

La învestirea în funcţie a preşedintelui sunt invitate aproximativ 450 de persoane. Astfel, printre invitaţi se numără deputaţii Parlamentului Republicii Moldova, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Comisiei Electorale Centrale, membrii Guvernului, Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, corpul diplomatic, reprezentanţii cultelor, liderii partidelor politice, reprezentanţii comunităţilor naţional-culturale, conducătorii adminsitraţiei publice locale, alte personalităţi notorii, atât din ţară, cât şi de peste hotare.

Comuniştii nu participă la ceremonia de învestire a preşedintelui Moldovei

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu