Neymar cheamă la Barcelona un rival de la Real. Alegerea e surprinzătoare

Neymar a acordat un interviu pentru CNN, în care a vorbit despre perioada pe care o are la Barcelona, însă cel mai interesant moment a fost cel în care a dezvăluit că rivalul de la Real pe care ar vrea să-l aibă coleg este Marcelo, omul cu care joacă în naționala Braziliei. "Este și prietenul meu", a fost argumentul lui Neymar, scrie digi24.ro.

Neymar - Lionel Messi - Luis Suarez. Tridentul din atacul Barcelonei a devenit unul letal pentru majoritatea echipelor din La Liga, dar și din UEFA Champions League.

"E vorba și despre respectul, prietenia și fericirea pe care o avem atunci când suntem împreună. Suntem în fiecare zi la antrenament și ne ajutăm unul pe celălalt pe teren. Vom face istorie și sper să continue asta pentru cât mai mulți ani. Vrem să câștigăm fiecare joc, fiecare competiție.

Suntem foarte buni prieteni. Singura diferență este că avem trei jucători care sunt și staruri în țările lor, dar și împreună, aici, la Barcelona. Este dificil să se întâmple asta, mai ales când sunt în echipă trei sud-americani, dar ne-am schimbat cu toții", a spus Neymar, atunci când a vorbit despre relația pe care o are cu Messi și Suarez.

Fostul star al lui Santos a vorbit și despre relația specială pe care o are cu Leo Messi. "Am o poveste frumoasă legată de Messi. La scurt timp după ce am ajuns la Barcelona, nu am avut un moment bun în cariera mea, iar Messi a fost cel care m-a ajutat. Eu eram trist și cu capul în jos, dar el mi-a spus să fiu fericit și să joc așa cum știu. Messi este un om pe care îl admir mult de tot".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu