Neymar ar putea juca pe Santiago Bernabeu. Ce ofertă primit de la "galactici"

Florentino Perez nu se lasă până nu-şi vede visul îndeplinit: Neymar la Real Madrid. Chiar dacă a fost linişte pe perioada Cupei Mondiale pe această temă, starul brazilian continuă să fie dorit pe Santiago Bernabeu. Presa din Spania a anunţat, în noaptea de după calificarea Selecao în sferturile turneului final, o nouă ofertă "monstruoasă" făcută de "Galactici" pentru Neymar, scrie mediafax.ro.

Real Madrid oferă nu mai puţin de 310 milioane de euro pentru transferul lui Neymar, care a ajuns la PSG în vara trecută pentru 222 de milioane, echivalentul clauzei de reziliere a contractului cu Barcelona.

TVE scrie, însă, că pentru a-şi amortiza cheltuiala şi a face şi profit, PSG nu va accepta o ofertă sub 350 de milioane de euro.

Şeicii de la Paris nu au oferit încă un răspuns. Pe lângă suma uriaşă, Real îi oferă şi un salariu pe măsură brazilianului: 45 milioane €/an şi un contract pe următoarele 7 sezoane.

Perez e în contact permanent cu agentul jucătorului, notează şi As, ziarul de casă al formaţiei blanco.

Neymar a devenit cel mai scump fotbalist din istorie anul trecut, după ce PSG i-a plătit Barcelonei 222 de milioane de euro pentru transfer.

În sezonul trecut la PSG, Neymar a strâns 28 de goluri şi 16 pase decisive în cele 30 de meciuri jucate în toate competiţiile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu