Nepal organizează o nouă campanie de ecologizare a Muntelui Everest

Odată cu debutul sezonului ascensiunilor, Nepal organizează o campanie de ecologizare a Muntelui Everest (Chomolungma sau Qomolangma, după cum este cunoscut în Tibet - n.a.), pentru îndepărtarea a peste 10 tone de deşeuri lăsate în urmă de alpinişti, au anunţat autorităţile nepaleze şi alte părţi interesate, scrie agerpres.ro.

Pe fondul îngrijorărilor cu privire la problema deşeurilor de pe cel mai înalt munte, guvernul nepalez, în parteneriat cu actori implicaţi în sectorul montan, organizează o campanie de curăţare a Muntelui Everest în 2019.

Aceasta este pentru prima dată când guvernul nepalez se implică în acţiuni de ecologizare a Muntelui Everest, potrivit Departamentului pentru Turism din Nepal, care conduce proiectul.

''Pe parcursul campaniei de curăţare vor fi îndepărtate deşeurile de pe Muntele Qomolangma, între tabăra de bază (5.400 de metri) şi tabăra a patra (circa 8.300 metri)'', a explicat joi pentru Xinhua Kul Bahadur Gurung, secretar general în cadrul Asociaţiei de Alpinism din Nepal, care reprezintă părţile interesate din sectorul montan.

Potrivit lui Gurung, echipa alcătuită din doisprezece membri însărcinată cu colectarea deşeurilor de pe Everest a plecat joi din capitala Kathmandu. Conform planului, campania de ecologizare va începe după 25 aprilie şi va dura până la data de 5 iunie, în care este aniversată Ziua Mondială a Mediului.

Deşeurile vor fi coborâte în tabăra de bază unde vor fi selectate şi vor fi transportate apoi în Kathmandu.

Gurung a precizat că echipele de alpinişti aflate pe Everest vor fi rugate să ajute la colectarea deşeurilor în timpul expediţiilor.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu