Nemții trebuie să dea din nou socoteală. Volkswagen, prinsă că folosește dispozitive ilegale ce manipulează emisiile pe modelele Touareg

La doar câteva zile după ce Volkswagen a oprit livrările autoutilitarelor Transporter, din cauza emisiilor prea mari, nemții trebuie să dea din nou socoteală pentru manipularea emisiilor, scrie automarket.ro.

Autoritatea de transport germană KBA a descoperit că Volkswagen a folosit două dispozitive ilegale care "păcăleau" emisiile pe modelele Volkswagen Touareg cu motoare diesel de 3.0 litri.

Potrivit KBA, 57.600 de unități Touareg Euro 6 vor fi chemate în service, jumătate dintre ele fiind în Germania. Autoritățile spun că Volkswagen a dezvoltat un nou soft pentru motor care să ascundă această problemă.

Dacă în cazul Transporter au exclus existența unui soft care să "păcălească" din nou emisiile, oficialii Volkswagen nu au oferit o reacție imediată la această problemă cu modelele Touareg.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu