"Negocierile în formatul "5+2" în reglementarea transnistreană ar putea fi preluate curând"

Embed:

Chişinăul speră că negocierile în formatul "5+2" în reglementarea transnistreană să fie reluate în scurt timp. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, după întâlnirea de astăzi cu reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev.

La rândul său, Ignatiev a menţionat că Tiraspolul este gata să participe la discuţiile în acest format, doar după ce problemele de pe ambele maluri ale Nistrului vor fi rezolvate la nivelul grupurilor de experţi şi reprezentanţilor politici. 

"Sperăm că în luna aprilie vom avea o vizită la Chișinău a reprezentanților de negocieri a formatului 3+2 care vor vizita Chișinăul și Tiraspolul în contextul organizării în timpul apropiat a consultărilor și negocierilor in formatul 5+2. Speram ca in cazul in care va fi deschidere reala din partea Chișinăului și  Tiraspolului, vom reusi in aceasta primavera sa reintram intr-o activitate normal a formatului 5+2", a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan.

"Întâlnirea reprezentanților în formatul 5+2 va fi oportună atunci când vom avea propuneri concrete, acceptate, coordonate, care ar conveni tuturor părților și care vor avea caracter constructiv. 29.06 MUSCA 29.33 Totul este în mâinile negociatorilor, în mâinile experților. Dacă suntem gata să lucrăm sistematic, dar nu doar să declarăm acest lucru, atunci, degrabă, ne vom întâlni cu regularitate", a spus reprezentantul politic al Tiraspolului Vitali Ignatiev.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu