Negociatorii din PD: Liberal-democraţii doresc să preia conducerea Centrului Naţional Anticorupţie. PLDM neagă

Embed:

Partidul Liberal Democrat doreşete să preia conducerea Centrului Naţional Anticorupţie, susţin negociatorii din partea partidului Democrat. Liberal democraţii neagă şi spun că vorbesc doar despre partajarea responsabilităţilor. Discuţiile pentru crearea noii majorităţi parlamentare vor continua sâmbătă.

"Faptul că la amiază, domnul Lazăr, a spus că PLDM ar insista pe şefia CNA, pot să spun că este părerea dumnealui. Niciodată nu am insistat. Noi am insistat tot timpul pe scoaterea de sub influenţa politică a instituţiilor statului de drept", a menţionat negociatorul PLDM Vadim Pistrinciuc.

"PLDM spune că nu insistă pentru şefia CNA? Mi-aţi dat o informatie bună, înseamnă că mâine o vom folosi", a declart negociator PD Valeriu Lazăr.

După prima rundă de negocieri de astăzi, liberal-democraţii s-au întâlnit cu reprezentanţii din grupul Hadârcă, fără să fie anunţat despre ce s-a s-a discutat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu