Necrolog în memoria artistului poporului Ștefan Petrache: O pierdere irecuperabilă pentru cultura națională

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, a semnat un necrolog în memoria artistului poporului Ștefan Petrache.

Mai jos urmăriţi textul integral: 

"Ștefan PETRACHE – o pierdere irecuperabilă pentru cultura națională

La 13 ianuarie 2020 s-a așternut doliul în lumea muzicii și a culturii naționale prin stingerea din viață a interpretului inimilor Ștefan Petrache, Artist al Poporului și Cavaler al Ordinului Republicii.

Lumea muzicii a constituit o vocație sine qua non pentru Ștefan Petrache, vocea sa inconfundabilă fiind emblematică atât la nivel național cât și internațional. Fiind membru al formațiilor Orizont, Contemporanul și Plai, Ștefan Petrache a reușit să înveșnicească prin muzică versurile marilor poeți naționali și să ne facă tuturor sufletele să vibreze în armonii de neuitat ale muzei Euterpe. Moștenirea artistică pe care o lasă în urmă Ștefan Petrache reprezintă un veritabil tezaur, numele său urmând a fi înscris în primele rânduri ale cărții de onoare a neamului.

Exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor artiști și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Omul și Maestrul Ștefan Petrache.

Dumnezeu să îl odihnească în pace.", a scris Corneliu Popovici. 

CITEŞTE ŞI: Doliu! A decedat artistul poporului Ștefan Petrache

loading...

Lasă un comentariu