''Necesitatea reformării Serviciului de Informații și Securitate este mai actuală ca niciodată''

Embed:

Reformarea Serviciului de Informații și Securitate din Moldova este mai actuală ca niciodată. Pericolele externe obligă serviciile speciale să-şi eficientizeze activitatea, pentru a împiedica eventuale atacuri la securitatea statului. De această părere au fost experții invitați la emisiunea Fabrika.

Invitații au vorbit despre lacunele din sistemul de securitate al Moldovei.

''SIS este, practic, singura instituție din RM care a refuzat asistența străină pentru reforme. În momentul în care noi am mers în derivă dacă vreți, orbește, pe dibuite, de la KGB la SIS, fără ca să știm exact ce trebuie să facem și, într-un final, să refuzăm asistență profesionistă, mie mi se pare cam ridicol'', a menţionat deputatul neafiliat Mihai Godea.

Expertul în drept internaţional Vitalie Gămurari consideră că în Serviciul de Informații și Securitate lucrează profesioniști.

''Cred că este una dintre puținele structuri ale statului care există astăzi unde este o selecție. Sunt foarte mulți ofițeri care sunt fanați în domeniul său, își fac serviciul''.

O confirmă şi unul din foştii şefi ai instituţiei, care spune, însă, că problema e la nivel de conducere.

''Am mare încredere în ofițerii tineri. Ofițerii sunt bine pregătiți. Organizarea lucrului în instituție lasă mult de dorit'', susţine fostul director al SIS Valentin Dediu.

Experții au mai precizat că SIS trebuie să fie o structură care să inspire încredere oamenilor.

''Mi-aș dori ca suspiciunile legate de activitatea SIS să se ridice cât mai repede. Serviciul să fie sprijint, pentru că orice stat înțelege că, dacă nu are un serviciu de informații bine pus la punct, vulnerabilitatea sa crește exponențial'', a conchis analistul media Cristian Tabără.

Serviciul de Informații și Securitate a împlinit ieri 23 de ani de la fondare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu