Necaz pe capul a doi șoferi din Capitală! Li s-a furat din mașini zeci de mii de lei și dolari

Embed:

Necaz pentru doi șoferi din Capitală. Câteva momente de neatenţie, i-au costat enorm. Este vorba despre un cetățean străin, care şi-a lăsat, pentru câteva clipe, maşina descuiată, iar hoţii i-au furat 55.000 de dolari. Şi o șoferiță a rămas ieri fără 60.000 de lei.

Poliţiştii precizează că, în ultima perioadă, hoții ochesc tot mai des mașinile parcate în preajma școlilor și grădinițelor.

Ana Badiu povesteşte că a mers luni să-şi ia fiica de la o şcoală din sectorul Buiucani al Capitalei. Femeia spune că, fiind în grabă, şi-a lăsat în maşină geanta cu aproape 60.000 de lei.
 
"Geanta stătea chiar pe scaunul din faţă, chiar aici. Măcar să fi avut ideea să o arunc în spate. Aşa din neatenţie, recunosc. M-am grăbit. Practic, m-am dus şi am luat fetiţa, când am ieşit geamul era deja spart".

Femeia nu a observat că este urmărită de hoţi.

"Nu m-a urmărit pentru că nimeni nu a ştiut de suma dată. Un norocos, care s-a gândit la 1.000, 2.000 de lei, care să-i acopere cheltuială, dar aici bucuria lui cred că a fost mai mare".

"A fost iniţiată o cauză penală pentru furt în proporţii mari, care prevede o pedeapsă pe un termen de la 2 la 5 ani. Urmează să începem investigaţia pentru a identifica persoana sau persoanele".

Pentru a nu deveni victime ale hoţilor de maşini, poliţiştii le recomandă şoferilor să nu lase lucrurile personale la vedere, atunci când părăsesc automobilul.

O metodă sigură ar fi asigurarea mașinii cu sistem de alarmă. În primele zece luni ale acestui an, au fost înregistrate aproape 400 de furturi din automobile din Capitală.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu