Nebunie în Sao Paolo! Sute de brazilieni l-au întâmpinat pe campionul mondial de surf, Adriano De Souza

Nebunie în Sao Paolo. Sute de brazilieni l-au întâmpinat ca pe un erou pe proaspătul campion mondial de surf, Adriano De Souza. Acesta a defilat pe străzi și le-a prezentat trofeul fanilor. 

Adriano De Souza a defilat pe străzile din Sao Paolo într-o mașină de pompieri. Fanii i-au pregătit o surpriză surferului și l-au întâmpinat cu fumigene.

Adriano De Souza a câștigat titlul de campion mondial în ultima etapă a sezonului, reușind să se impună în fața lui Mick Fanning și Gabriel Medina.

"Brazilienii au început să facă surf prin 1960. Ei au început de la zero, în timp ce americanii și australienii deja știau totul despre acest sport și câștigau titlurile mondiale pe bandă rulantă. Noi le-am furat acum acest titlu și asta demonstrează cât de mult a progresat acest sport în Brazilia", a spus Adriano De Souza.

Adriano De Souza a devenit în acest an abia al doilea brazilian din istorie care reușește să cucerească titlul de campion mondial. Anul trecut, Gabriel Medina s-a clasat pe prima treaptă a clasamentului general la sfârșitul sezonului.

Adriano De Souza are 28 de ani și a debutat în circuitul profesionist în 2005.

Până acum el a câștigat peste un milion și jumătate de dolari din evoluțiile sale la competițiile internaționale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu