Nebunia continuă. Trei elveţieni au ajuns la Mondial cu tractorul

Embed:
Continuă nebunia provocată în rândul suporterilor fervenți de Campionatul Mondial de fotbal! Trei cetățeni elveţieni au ajuns cu tractorul în orașul Kaliningrad chiar în ajunul meciului reprezentativei ţării lor cu cea a Serbiei.

Beat Studer şi doi prieteni ai săi au parcurs 2 mii de kilometri, de la Lucerna până la Kaliningrad, acolo unde în această seară se va disputa meciul. Călătoria celor trei suporteri temarari a durat nu mai puţin de 12 zile.

Iniţiatorul călătoriei, Beat Studer, este propietarul unui muzeu de tractoare în Elveţia, iar pentru deplasarea la Kaliningrad şi-a ales o bijuterie produsă în anul 1964.

Studer nu este primul care a ajuns la Mondial cu tractorul. Săptămâna trecută, suporterul german Hubert Wirth, în vârstă de 70 de ani, a ajuns cu tractorul său la stadionul Lujniki din Moscova, cu două ore înainte ca naționala țării sale să debuteze împotriva Mexicului la actuala ediție a Cupei Mondiale.

De vehicul tractor, microbistul german a ataşat o căsuţă pe roţi, care are forma unui butoi cu bere.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu