"Ne-am trezit cu KGB-ul Tiraspolului la Aeroportul Chișinău". DEZVĂLUIRI ALARMANTE

Embed:

Dezvăluiri incredibile din partea ex-viceministru de Interne de la Chișinău Ghenadie Cosovan. Fostul oficial susține că forțele speciale ale Tiraspolului au ajuns nestingherite la Chișinău. Ba mai mult, angajații structurilor de forță și-au permis să facă o serie de exerciții în apropierea Aeroportului Internațional din Capitală.

"Deja ne-am trezit cu reprezentanți ai forțelor speciale din stânga Nistrului în apropierea obiectivelor noastre strategice. Astfel, anul trecut, în luna noiembrie, 25 de angajați ai KGB-ului transnistrean, ai organelor de ordine, care efectuau măsuri liber în apropierea Aeroportului Chișinău. Acesta nu este un lucru normal. Nu este respectată legislația Republicii Moldova, iar mai mult de 3.000 de persoane au fost condamnate ilegal în Transnistria", a declarat Ghenadie Cosovan pentru PUBLIKA TV.

Totodată, un fost membru al Comisiei Unificate de Control din partea Chișinăului a venit cu precizări alarmante.

"Regimul de la Tiraspol nu degeaba dispune de forțe armate. Se recurge la aplicarea lor când înțelege că acestea sunt utile pentru promovarea intereselor", a declarat fostul membru al Comisiei Unificate de Control, Ion Leahu.

PUBLIKA.MD amintește că, astăzi, s-a aflat că doi moldoveni se află în arestul miliţiei transnistreane, după ce ar fi fost reţinuţi, noaptea trecută, în satul Vertiujeni, raionul Floreşti. Potrivit poliţiei din acest raion, care îi citează pe martorii incidentului, patru miliţieni din stânga Nistrului au intrat în casa unei familii, i-au încătuşat pe cei doi şi i-au transportat cu barca peste râul Nistru.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu