Natura reînvie în perioada pandemiei cu coronavirus: lebede, raţe şi peşti pe canalele Veneţiei (VIDEO)

Embed:

Există şi o altă faţă a perioadei dificile în care ne aflăm ca urmare a răspândirii într-un mod accelerat a infecţiilor cu COVID-19: natura începe să-şi reintre în drepturi în zonele părăsite temporar de oameni. Publicaţia storypick.com a prezentat un articol cu o serie de postări pe reţelele sociale cu imagini din diferite locuri din Italia, care arată modul în care natura se manifestă de când oamenii stau mai mult în case de teama coronavirusului, scrie adevarul.ro.

Astfel, pe canalele, altădată pline de gondole şi diferite ambarcaţiuni, şi-au făcut apariţia raţele, lebedele şi peştii. În plus, apa a devenit cristalină. În portul din Cagliari, un delfin a fost filmat în timp ce se afla chiar lângă ţărm şi interacţiona cu o persoană.

De asemenea, în tot mai multe oraşe aerul a devenit mult mai curat de când circulaţia s-a redus semnificativ.

Contul de Facebook ”For the Love of Venice” a prezentat mai multe fotografii de aceste fel şi următorul mesaj: ”În aceste zile grele în care suntem obligaţi să stăm acasă, în afara casei noastre se întâmplă lucruri frumoase. Natura revendică spaţiile de care am lipsit-o: şi aşa apar lebedele în Burano, raţele din Veneţia şi canalele apar curate, arătând o apă limpede cristal în unele întinderi. Ne-am fi aşteptat vreodată să vedem Veneţia şi laguna aşa?”.

loading...

Lasă un comentariu