NATO refuză propunerea lui Gaddafi de încetare a focului

NATO a declarat că doreşte ca forţele lui Muammar Gaddafi să pună capăt atacurilor asupra civililor înainte de a lua în considerare oferta liderului libian de încetare a focului, relatează Associated Press, citat de Agerpres.

Un oficial al NATO a declarat azi, 30 aprilie, că Alianţa "nu doreşte vorbe, ci fapte".

Gaddafi a cerut o încetare a focului şi negocieri cu puterile NATO într-un discurs difuzat în direct la televiziunea de stat, afirmând că "uşa către pace este deschisă". Cu toate acestea, oficialul NATO a declarat că regimul Gaddafi a anunţat încetarea focului de mai multe ori şi a continuat să atace oraşe şi civili.

Oficialul, care nu au putut fi identificat, ca urmare a reglementărilor în vigoare, a precizat că, doar cu câteva ore înainte ca Gaddafi să propună armistiţiul, forţele sale au atacat fără discriminare oraşul-port Misrata, ucigând mai multe persoane.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu