NATO critică Rusia pentru amplasarea unui sistem de rachete în Kaliningrad

NATO a criticat dur duminică Rusia pentru amplasarea unui sistem de rachete Iskander cu capacități nucleare în enclava sa Kaliningrad, care se află între Polonia și Lituania, ambele membre ale Alianței Nord-Atlantice, transmite DPA, potrivit agerpres.ro.

"Desfășurarea în apropiere de granițele Alianței a unor rachete care pot transporta focoase nucleare nu ajută la diminuarea tensiunilor", a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al NATO.

"Avem nevoie de mai multă, și nu de mai puțină, transparență și predictibilitate în privința activităților militare, pentru a evita incidentele și riscul unor neînțelegeri", a spus el.

Rusia a recunoscut sâmbătă că a amplasat, în scopuri de antrenament, rachete Iskander cu focoase nucleare în Kaliningrad.

Ministrul lituanian de externe Linas Linkevicius suspectează că decizia Rusiei este o reacție la consolidarea capacităților de apărare ale NATO în regiune.

NATO a decis în cursul verii să trimită un număr mare de trupe în statele baltice și Polonia, care se simt tot mai amenințate de posibilitatea unui atac din partea Rusiei de când aceasta a anexat de la Ucraina peninsula Crimeea în 2014.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu