Naţionala Moldovei a plecat la Helsinki

Embed:

Stanislav Namaşco şi Igor Bugaiov nu vor juca vineri în meciul de la Helsinki cu Finlanda din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2012, ambii jucători având probleme de sănătate. Selecţionarul Gabi Balint a luat în Finlanda doar 18 jucători, acasă au mai rămas Serghei Gheorghiev şi Valeriu Ciupercă.

Naţionala Moldovei a plecat la Helsinki unde va disputa meciul din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2012 cu Finlanda. Din cei 22 de jucători convocaţi anterior, selecţionerul Gabi Balint a luat cu el doar 18, lăsându-i acasă pe portarul Stanislav Namaşco şi atacantul Igor Bugaiov, care au probleme de sănătate.

"Problema e că plec fără Namaşco, care a suferit o luxaţie la deget şi Bugaiov, care are febră de două zile. Pe Gheorghiev l-am lăsat să joace pentru selecţionata de tineret şi l-am lăsat acasă şi pe Ciupercă", a explicat Gabi Balint, selecţioner Moldova.

Meciul Finlanda-Moldova se va juca vineri de la ora 18 şi 30 de minute pe Stadionul Olimpic din Helsinki

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu