Naţionala de rugby a Moldovei a învins Cehia, cu scorul de 37-12

Embed:

Naţionala de rugby a Moldovei a obţinut prima victorie în grupa 1B a Cupei Europei Naţiuni, ediţia 2012-2014. "Haiducii" au învins Cehia cu scorul de 37-12.

Moldova a marcat primul eseu al meciului cu Cehia prin Victor Arhip. Oaspeţii au egalat peste câteva minute, la pauză scorul fiind de 5-5.

"A fost greu din primele minute, pentru că de mult nu am jucat împreună. Până la urmă am reuşit să se ne unim şi să arătăm ce poate Moldova", a spus Victor Arhip.

Naţionala noastră s-a dezlănţuit în repriza secundă. Căpitanul reprezentativei Moldovei, Veaceslav Titică, a reuşit încă două eseuri, iar Vadim Cobâlaş, Sergiu Castraveţ, Victor Arhip şi Eduard Toderică câte unul. Încă o transformare pentru "haiduci" a reuşit-o Octavian Manoli.

"Este o bucurie pentru toţi, pentru ca am început anul cu victorie. A fost un impuls pentru meciurile viitoare", a menţionat căpitanul reprezentativei Moldovei, Veaceslav Titică.

Cehia a redus din diferenţă în ultimele minute ale meciului, reuşind un eseu şi o transformare, stabilind scorul final de 37-12.

"Vom merge cu toţii să bem câte o bere şi să analizăm meciul. Deja mă gândesc la meciul următor cu Ucraina şi vreau să repetăm performanţa din 2008", a spus preşedintele FM de rugby, Vasile Revenco.

În urma acestei victorii, Moldova a obţinut primele cinci puncte şi a părăsit ultimul loc din grupă. Selecţionata noastră va juca următorul meci în a treia grupă valorică din Cupa Europei pe Naţiuni cu Ucraina. Partida va avea loc pe şapte aprilie la Odesa.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu