Natalia Gherman: Am finisat negocierile cu UE în 20 din cele 24 de capitole

Embed:

Republica Moldova şi Uniunea Europeană au convenit asupra majorităţii articolelor din Acordul de asociere, dar nu se ştie când va fi finalizat acest proces. Moldova ar putea deveni membru asociat al Uniunii, însă trebuie să obţină în prealabil un regim liberalizat de vize şi un tratat de liber schimb.

Cele două părţi au convenit, în cadrul rundei de negocieri pe marginea acordului de asociere Moldova - Uniunea Europeană, care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Bruxeles, asupra a 20 din 24 de articole. Urmează negocierile pe anexe.

"Uniunea Europeană are un catalog de condiţii - criteriile de la Copenhaga. Republica Moldova trebuie mai întâi să implementeze aceste criterii, apoi să depună o cerere. Suntem dispuşi să vă ajutăm să realizaţi aceste condiţii", a declarat şeful Delegaţia UE în Moldova, Dirk Schubel.

În paralel, Moldova negociază liberalizarea regimului de vize şi Acordul de liber schimb.

"Suntem la etapa de pregătire a lansării negocierilor pe marginea stabilirii unei zone de liber schimb între Republica Moldova şi UE. Acest proces va fi unul de durată, este greu de prognozat când se va încheia", a comunicat ministrul adjunct al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

O decizie privind data la care vor începe aceste tratative va fi examinată la Bruxelles pe 18 martie şi, dacă va fi una pozitivă, dialogul ar putea începe în vara acestui an. Umătoarea rundă de negocieri privind Acordul de asociere se va desfăşura la Chişinău, în iunie.

 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu