NASA a început să testeze sonda ce va "atinge Soarele"

Nu este o glumă, nici ceva imposibil. NASA a început să testeze sonda ce va ''atinge Soarele''.

Denumită sonda Parker Solar Probe (PSP), nava va strânge informaţii vitale despre fenomenele prezente pe suprafaţa stelelor. Expediţia care va avea loc vara aceasta îi va ajuta pe specialişti să prezică exploziile solare ce ar putea distruge sateliţii şi reţeaua de energie electrică de pe Pământ.

Cercetătorii din cadrul Goddard Space Flight Center, Maryland, au amplasat PSP într-o cameră cu o înălţime de 12 metri. 

Încăperea simulează condiţiile aprige pe care sonda le va experimenta în timpul călătoriei prin spaţiu, inclusiv vidul, căldura puternică, cât şi temperaturile extrem de scăzute. Nava va rămâne în încăpere pentru şapte săptămâni, iar la mijlocul lunii martie vor fi efectuate testele finale înainte ca sonda să fie trimisă în Florida, de unde va fi lansată în iulie 2018. 

''Sonda PSP va revoluţiona modul în care înţelegem Soarele, ale cărui schimbări se propagă în întregul Sistem Solar,'' a declarat purtătorul de cuvânt al NASA. ''Sonda va călători prin atmosfera Soarelui, în apropiere de suprafaţa stelei, unde va face faţă temperaturilor extreme şi radiaţiilor, în cele din urmă oferind cele mai detaliate imagini cu steaua,'' a adăugat purtătorul de cuvânt NASA, scrie b1.ro

Scutul ce va proteja sonda de temperaturile extreme a fost amplasat în septembrie 2017 şi măsoară 2,43 de metri în diametru şi o grosime de 11,43 de centimetri. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu