NASA a descoperit 10 planete care seamănă cu Pământul, acestea pot fi locuibile

NASA a anunțat, luni, că a identificat cu ajutorul telescopului spațial Kepler, existența a 219 corpuri cerești care pot fi catalogate drept planete, iar dintre acestea 10 seamănă cu Pământul.

Echipa Kepler Space Telescope din cadrul NASA a lansat un catalog cu 219 corpruri cerești care pot fi încadrate în categoria planetelor, toate aflându-se în constelația Cygnus din galaxia Calea Lactee. Interesant este faptul că dintre acestea, 10 orbitează în jurul stelor și se află la distanțe potrivite de astre pentru a putea fi locuibile – adică ar permite apei să existe în stare lichidă pe suprafețele stâncoase.

Specialiștii NASA explică că multe dintre corpurile candidate la statutul de planetă au mici nuclee stâncoase, învelite de o atmosferă groasă de hidrogen şi heliu, iar unele sunt considerate a fi lumi oceanice. Asta nu înseamnă, însă, că oceanele acestor planete sunt pline de apă, scrie libertatea.ro.

Telescopul Kepler a adunat informaţii despre existenţa mai multor luni mici. Se pare că aceste planete sunt fie de 1,5 ori mai mari decât Pământul, fie doar puţin mai mici decât Neptun, de aceea ele au fost numite Super-Pământuri sau Mini-Neptunuri.

Aceasta este cea mai completă și detaliată ediție a catalogului cu exoplanete – adică planete din afara sistemului nostru solar. Potrivit catalogului esistă în acest moment 4.034 de candidați la statutul de planetă identificați de Kepler, dintre aceștia 2.335 au fost verificați ca exoplanete.

NASA spune că Kepler continuă să caute planete în diferite regiuni ale spațiului, iar odată cu lansarea satelitului Transiting Exoplanet Survey Satellite TEST și a telescopului spațial James Webb (JWST) în 2018, ”vom căuta planete mai aproape de soare și vom măsura compoziția atmosferei lor. La mijlocul anilor 2020, avem în vedere realizarea unor imagini cu planetele mici, cum ar fi Pământul, cu ajutorul sondei telescopice cu infraroșu (WFIRST)”.

În luna martie NASA a anunțat că a găsit șapte planete de dimensiunea Pământului, în sistemul solar Trappist-1.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu